Steaua continuă cursa pentru achiziționarea lui Wesley, dar Becali spune că nu va face un capăt de țară dacă oferta Stelei va fi refuzată de Porumboiu. În măsura în care această mutare nu se va concretiza, roș-albaștrii au o altă variantă, susține latifundiarul.
„I-am promis lui Reghe că vorbesc de Wesley, dar acum nu vreau să aud toată ziua Wesley, Wesley, Wesley. Am vorbit cu Porumboiu, vreau să-mi spună clar: da sau nu. Dacă e nu, asta e și o să aducem alt atacant în locul lui.„, a spus Becali într-o conferință de presă.
Becali a discutat și despre posibilitatea ca cel mai bun jucător al Stelei, Vlad Chiricheș, să părăsească gruparea din Ghencea. În ciuda interesului lui Lyon, patronul Stelei respinge o astfel de variantă, fiind convins că, în viitorul apropiat, internaționalul va valora mult mai mult.
„Am avut ofertă de 6 milioane de euro din Italia pentru Chiricheș, dar îl mai țin 2 ani, poate dau ăștia 10 în iarnă. O să vedeți voi cum pleacă pe mai mult de 10 milioane. Are calități rare pentru un fundaș, nu se mai găsește așa ceva în Europa„, a spus patronul Stelei.
În ceea ce îl privește pe Tănase, acesta nu va pleca din cauza procentului de 50% pe care Steaua trebuie să îl plătească Argeșului: „Mai stă 2 ani la noi. Cum să-l dau pe 3, pe 4 milioane, că nu-mi scot banii pe el. Stă, îi prelungim și noi contractul, frumos, și poate plătim 500.000 de euro, ca să nu mai fie coproprietate. Abia după aia, când e al meu 100% îi dau drumul„.
Și situația lui Bourceanu, care este în atenția Kubanului lui Dan Petrescu a fost dezbătută: „Am avut oferta de 2 milioane, dar i-am zis băiatului că numai până pe 20 iunie mai discutăm. După 21, când se strange echipa pentru a pleca în cantonament, nu mai pleacă nimeni, asta e„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER